Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 27 iunie 2012


Planeta Mercur

Mercur este cea mai apropiata planeta de Soare si a opta ca marime. Aceasta planeta este mai mica in diametru chiar si decat Ganymede si Titan si este rareori vazuta datorita luminozitatii soarelui.
In mitologia romana, Mercur este zeul comertului, fiind echivalentul lui Hermes in mitologia greaca.
Mercur a fost "vizitat" de o singura naveta spatiala, Mariner 10. Aceasta a survolat planeta de trei ori intre 1974 si 1975. Cu toate acestea doar 45% din suprafata sa a fost cartografiata (si, din pacate, este prea aproape de Soare pentru a fi efectuate masuratori sigure).
Variatia temperaturii la suprafata planetei este cea mai mare din intregul sistem solar, temperaturile atingand valori intre 90 K si 700 K.
Interiorul planetei este dominat de un miez de fier cu o raza de 1800-1900 km. Patura esterioara este alcatuita, ca si in cazul Terrei, din roca si groasa de 500-600 km.
Aceasta mica lume este acoperita de cratere si arata asemanator lunii noastre. Atmosfera este foarte rarefiata, aproape inexistenta, si este alcatuita din praful de la suprafata ridicat de catre vantul solar.

SURSA 02

Mercur este cea mai apropiata planeta de Soare, este si cea mai mica dintre planete. Ea are un relief de tip lunar , cu numeroase cratere semne ale unei activitatii vulcanice, in trecut depresiunii, ridica-turii, folii, munti nu prea inalti , atmosfera rarefianta , magnetosfera
nucleu din fier.
Din cauza temperaturii si a dilatatiilor puternice aici nu prea exista viata.
Mercur este cea mai apropiata planeta de Soare si a 8-a ca marime. Mercur este mai redusa ca diametru chiar decat Ganymede si Titan dar e mai masiva.
orbita: 57,910,000 km (0.38 UA) de Soare
diametru: 4,880 km
masa: 3.30e23 kg
În mitologia romana Mercur e considerat zeul comertului, calatorilor, echivalentul roman al zeului Hermes, mesagerul Zeilor. Numele se datoreaza probabil miscarii rapide a planetei.
Mercur e cunoscut din timpul sumerienilor (mileniul 3 inainte de Cristos). A primit doua nume din partea grecilor: Apollo ca stea a diminetii si Hermes ca stea a serii. Astronomii greci stiau totusi ca e vorba de un singur astru. Heraclit credea ca Mercur si Venus orbiteaza Soarele, nu Pamantul.
Mercur a fost vizitat de o singura naveta spatiala, Mariner 10. Ea a zburat de trei ori, in 1974 si 1975. Doar 45% din suprafata a fost studiata si, din nefericire, este prea aproape de Soare pentru a obtine imagini cu HST.
Mercur are o orbita puternic excentrica; la periheliu e la doar 46 milioane km de Soare dar la afeliu este la 70 milioane Km. Periheliul are o miscare de rotatia foarte lenta. Astronomii din sec.19 au facut observatii foarte precise ale parametrilor orbitali ai lui Mercur dar nu i-au putut explica folosind mecanica newtoniana. Diferentele minore intre valorile obtinute si cele prezise au constituit o problema un timp indelungat. Se credea ca o alta planeta (numita Vulcan) exista in apropierea lui Mercur. Raspunsul real s-a dovedit a fi mai dramatic insa: Teoria Relativitatii Generalizata a lui Einstein! Explicarea cu ajutorul acesteia a miscarii lui Mercur a contribuit decisiv la acceptarea teoriei.
Pana in 1962 se credea ca “ziua" lui Mercur coincide cu “anul" sau, si ca se afla tot impul cu aceeasi parte spre Soare tot timpul, precum Luna fata de Pamant. Presupunerea s-a dovedit falsa in 1965 cu ajutorul radarelor doppler. Se stie ca Mercur se roteste de trei ori in 2 ani. Mercur este singurul corp din sistemul solar care are o rezonanta orbitala/rotationala cu o ratie diferita de 1:1.
Acest fapt si excentricitatea puternica a lui Mercur produce efecte ciudate pentru un observator al suprafetei lui Mercur. La anumite longitudini un observator vede Soarele rasaring si apoi i se pare ca acesta creste in diametru pe masura ce se deplaseaza spre zenit. Acolo unde Soarele pare ca se opreste, efectul se inverseaza si acum pare ca el descreste ca dimensiuni. Toate acestea in timp ce stelele se misca de 3 ori mai repede pe cer. Observatori aflati in alte locatii sunt martorii altor imagini, la fel de ciudate insa.
Temperatura variaza pe Mercur intre 90 K si 700 K. Temperatura pe Venus e usor mai ridicata dar foarte stabila.
Mercur se aseamana destul de mult cu Luna: suprafata sa e puternic afectata de cratere si foarte veche; nu are placi tectonice. Pe de alta parte, Mercur este mult mai densa decat Luna (5.43 gm/cm3 fata de 3.34). Mercur e a doua planeta (mare) ca densitate in sistemul solar, dupa Pamant. De fapt , densitatea Pamantului se datoreaza si compresiei gravitationale. Fara aceasta, Mercur ar fi cea mai densa planeta din sistemul solar. Asta indica prezenta unui nucleu de fier mai mare decat al Pamantului. Stratul de silicat este probabil destul de redus.
Mercur are in interior pe o raza de1800-1900 km fier. Învelisul de silicat are doar 500-600 Km. Partial, interiorul este topit.
Mercur are o atmosfera ingusta, formata din atomi adusi de vantul solar. Pentru ca Mercur e asa de fierbinte, acesti atomi ajung rapid in spatiu. Spre deosebire de Pamant si de Venus, atmosfera sa nu este asa de stabila.
Suprafata lui Mercury evidentiaza numeroase santuri, unele de sute de km lungime si de pana la 3 km latime. Unele traverseaza cratere si par sa fi fost formate prin compresie. Se estimeaza ca suprafata lui Mercur s-a restrans cu 0.1% (1 km din raza planetei).
Una din cele mai ample formatiuni de pe Mercur este Bazinul Caloris Basin are cam 1300 km in diametru. Este similar bazinelor de pe Luna. Asemenea acestora, a fost probabil provocat de un puternic impact din istoria sistemului solar. Acesta a provocat probabil si formele ciudate din partea opusa a planetei (stanga).
Înafara terenului afectat de cratere, exista pe Mercur si suprafete relativ plane. Sunt explicabile ca rezultat al actiunii unor cratere.
O analiza mai noua a datelor luate de Mariner dovedeste prezenta unei activitati vulcanice recente. Dar e nevoie de date suplimentare pentru a confirma aceasta ipoteza.
Surprinzator, observatii ale Polului Nord al lui Mercur evidentiaza prezenta ghetii in anumite cratere.
Mercur are un camp magnetic redus ca intensitate, cam 1% din cel al Pamantului.
Mercur nu are sateliti.
Mercur e adesea vizibil cu ochiul liber, insa se afla aproape de Soare.
In 1974 naveta Mariner 10 viziteaza planeta Mercur Mariner 10, naveta americana de explorare, fara echipaj uman, lansata de NASA in noiembrie 1973, devine prima naveta spatiala care a vizitat planeta Mercur, trimitand pe Pamant imagini cu prim-planuri ale corpului ceresc, care de obicei e intunecat, din cauza apropierii de soare. Mariner 10 vizitase cu opt saptamani in urma planeta Venus, insa doar in scopul de a utiliza gravitatia acestei planete pentru a o catapulta catre cea mai apropiata planeta fata de soare. In cele trei vizite ale planetei Mercur, intre 1974 si 1975, naveta NASA a facut imagini detaliate ale planetei si a reusit sa cartografieze aproximativ 35 la suta din suprafata acesteia, care prezinta numeroase cratere, fiind asemanatoare celei a Lunii. Mercur este a penultima planeta ca marime din sistemul solar si face o orbita completa in jurul soarelui in 88 de zile terestre. Datele trimise de Mariner 10 au demontat teoria potrivit careia planeta nu se invarte in jurul axei sale. De fapt, planeta are o perioada de rotatie foarte lenta care se intinde de-a lungul a 58 de zile terestre. Mercur este o lume fara apa, fara aer, care fie se incinge, fie ingheata, pe masura ce se roteste. Temperatura suprafetei planetei Mercur variaza intre 800 de grade Fahrenheit, cand este cu fata spre Soare si -279 de grade, cand este cu fata indreptata spre partea opusa. Planeta nu are nici un satelit cunoscut. Mariner 10 este singura naveta spatiala creata de om care a vizitat Mercurul pana in prezent.

SURSA 03

Mercur este planeta cea mai apropiata de Soare, orbitandu-l o data la fiecare 88 zile. Luminozitatea sa variaza intre -2,0 si 5,5 in magnitudine aparenta, dar nu este usor de vazut fiindca cea mai mare separare angulara (cea mai mare elongatie) fata de Soare este de doar 28,3°, insemnand ca se poate vedea doar imediat dupa apusul Soarelui. Planeta ramane inca intr-o relativa obscuritate fiindca, in comparatie cu celelalte planete, putine lucruri se stiu despre ea: singura nava spatiala care s-a apropiat de Mercur a fost Mariner 10 (1974-1975), care a cartografiat doar 40%-45% din suprafata planetei.
Fizic, planeta Mercur este similara in aparenta cu Luna fiindca este brazdata de cratere. Ea nu are sateliti naturali si nici atmosfera reala. Planeta are un nucleu mare de fier care genereaza un camp magnetic de 100 de ori mai slab decat cel al Pamantului. Temperatura la suprafata planetei Mercur variaza de la aproximativ 90 K pana la 700 K, punctul subsolar fiind cel mai fierbinte si fundul craterelor de langa poli fiind punctele cele mai reci.
Observatii inregistrate ale planetei Mercur dateaza din vremea sumerienilor, in al treilea mileniu inaintea erei noastre. Romanii au numit planeta dupa zeul mesager Mercur (in Grecia Hermes, in Babilonia Nabu), probabil datorita miscarii aparent rapide pe cerul crepuscular. Simbolul astronomic pentru Mercur este o versiune stilizata a capului zeului avand o palarie cu aripi, pe un caduceu, un antic simbol astrologic. Înainte de secolul 5 i.e.n., astronomii greci credeau ca planeta e formata din doua obiecte separate: una vizibila doar la rasarit si cealalta vizibila doar la apus. În India, planeta a fost denumita Budha, dupa fiul Chandrei (al Lunii). Culturile chineza, coreana, japoneza si vietnameza fac referiri la planeta Mercur sub denumirea de Steaua apei, denumire bazata pe cele Cinci Elemente.
Date despre Mercur
* Raza ecuatoriala = 2.443 km (38,25% din raza Pamantului)
* Înclinare ecuatoriala = 36"
* Masa = 3,28 × 1023 kg (5,5% din masa Pamantului)
* Densitate medie = 5.400 kg/m3
* Perioada de rotatie = 58 zile 14 h
* Distanta medie a orbitei = 57.909.400 km (0,3871 ua)
* Perioada orbitala = 88 zile
* Excentricitatea orbitei = 0,206
* Înclinarea orbitei = 7°
* Nr. de sateliti = 0
Mercur este una din cele patru planete terestre, insemnand ca este un corp pietros, ca si Pamantul. Este cea mai mica dintre cele patru, cu un diametru de 4879 km la ecuator si ca si compozitie are aproximativ 70% metal si 30% silicati. Ca densitate, Mercur este pe locul doi in Sistemul Solar, cu 5430 kg/m³, cu putin mai mica decat cea a Pamantului.
1.Crusta - 100-200 km grosime
2.Manta - 600 km grosime
3.Nucleu - 3.600 km diametru
Densitatea mare a planetei Mercur poate fi utilizata pentru a arata detalii despre structura sa interna. În timp ce densitatea mare a Pamantului rezulta partial din comprimarea nucleului, Mercur este mult mai mica si regiunile sale interne nu sunt atat de comprimate. Asadar, pentru ca ea sa aiba o densitate atat de mare, nucleul sau trebuie sa fie mare si bogat in fier. Geologii estimeaza ca nucleul planetei Mercur ocupa aproximativ 42% din volumul sau (nucleul Pamantului ocupa aproximativ 17% din volumul sau).
Deasupra nucleului este mantaua care are 600 km grosime. Se crede ca in trecutul planetei Mercur, un impact catastrofal a avut loc, fiind lovita de un corp cu diametrul de cateva sute de kilometri care a catapultat mare parte din mantaua originala, rezultant o manta relativ subtire in comparatie cu nucleul ei mare, dar exista si teorii alternative care sunt discutate mai jos.
Se crede ca planeta Mercur are o crusta in jur de 100-200 km grosime. O trasatura distinctiva a planetei Mercur este ca are foarte multe rifturi, unele extinzandu-se pe sute de kilometri. Se crede ca acestea s-au format in timp ce nucleul si mantaua planetei s-au racit si s-au contractat dupa ce crusta s-a solidificat. Planeta Mercur are un continut de fier mai mare decat oricare alta planeta majora din sistemul nostru solar. Mai multe teorii au fost propuse pentru a explica metalicitatea mare a planetei. Cea mai acceptata dintre teorii este cea conform careia Mercur avea de la inceput o proportie a metalo-silicatilor similara cu meteoritii de condrita si o masa de aproximativ 2,25 ori mai mare decat masa curenta dar la inceputurile istoriei sistemului solar, planeta Mercur a fost lovita de un planetoid avand aproximativ 1/6 din masa sa. Impactul ar fi indepartat mare parte din crusta si manta, lasand nucleul in urma. O teorie similara a fost propusa pentru a explica formarea Lunii.
O alta teorie spune ca Mercur s-ar fi format din nebuloasa solara inainte ca energia eliberata de Soare sa se stabilizeze. Planeta ar fi avut initial de doua ori masa prezenta. Dar protosteaua s-a contractat, temperaturile in preajma planetei Mercur puteau sa ajunga la 2.500-3.500 K, posibil chiar sa fi ajuns la 10.000 K. Mare parte din rocile de la suprafata ar fi putut sa fie vaporizate la astfel de temperaturi, formand o atmosfera de “vapori de roca" care ar fi putut sa fie dusi mai departe de vantul solar.
O a treia teorie sugereaza ca nebuloasa solara a cauzat o forta de frecare cu particulele din care se facea acretia planetei Mercur, ceea ce inseamna ca particulele mai usoare s-au pierdut din materialul de acretie. Fiecare din aceste teorii prezice o alta compozitie a suprafetei planetei si doua viitoare misiuni spatiale, Messenger si BepiColombo vor face observatii si vor testa teoriile.
Suprafata
Suprafata planetei Mercur este foarte similara in aparenta cu cea a Lunii, pe ea existand campii intinse gen “mare" (numele de mare a fost dat de observatorii din antichitate care credeau ca petele negre de pe suprafata Lunii sunt mari si oceane iar partile luminoase sunt continente) si cratere numeroase, indicand ca planeta este geologic inactiva de miliarde de ani. Numarul mic de misiuni fara echipaj spre Mercur dovedesc ca geologia acestei planete este cea mai putin inteleasa dintre planetele terestre.
Bazinul Caloris de pe Mercur este unul din cele mai mari cratere de impact din Sistemul Solar
În timpul si la scurt timp dupa formarea planetei Mercur, ea a fost puternic bombardata de comete si asteroizi pentru o perioada care s-a sfarsit acum 3,8 miliarde de ani. În timpul acestei perioade de intensa formare a craterelor, planeta a primit impacturi pe toata suprafata sa, aceste impacturi fiind facilitate de lipsa unei atmosfere care sa incetineasca acele corpuri. În acest timp planeta a fost activa vulcanic, bazine cum ar fi Bazinul Caloris au fost umplute cu magma din interiorul planetei, care a produs campii similare cu marile gasite pe Luna.
Craterele de pe Mercur variaza in diametru de la cativa metri pana la cateva sute de kilometri in diametru. Cel mai mare crater cunoscut este gigantul Bazin Caloris, cu un diametru de 1300 km. Impactul care a dat nastere Bazinului Caloris a fost atat de puternic incat a cauzat eruptii de lava si a lasat un inel concentric de peste 2 km inaltime inconjurand craterul de impact. La antipodul Bazinului Caloris este o regiune intinsa stranie si deluroasa numita “Terenul Straniu". Se crede ca valurile de soc de la impact au calatorit in jurul planetei si, cand s-au intalnit la antipodul bazinului (180°, pe partea cealalta), tensiunile mari au cauzat fracturi extensive ale suprafetei. Alternativ, s-a sugerat ca acest teren s-ar fi putut forma ca rezultat al convergentei materialului expulzat la antipodul bazinului.
Asa numitul "Teren Straniu" a fost creat de Bazinul Caloris la punctul antipodal al planetei
Campiile planetei Mercur au doua varste distincte: campiile mai tinere sunt mai putin craterate si probabil au fost create cand rauri de lava au ingropat terenul de timpuriu. O trasatura neobisnuita a suprafetei planetei este existenta cutelor de compresie care se intersecteaza pe campii. Se crede ca in timp ce interiorul planetei se racea, s-a contractat si suprafata sa a inceput sa se deformeze. Cutele pot fi vazute deasupra altor trasaturi, cum ar fi cratere si campii mai netede, indicand ca ele sunt mai recente. Suprafata planetei Mercur este de asemenea indoita de bombarile mareice cauzate de Soare – mareele provocate de Soare pe Mercur sunt cu aproximativ 17% mai puternice decat cele provocate de Luna pe Pamant.
Ca si suprafata Lunii, suprafata planetei Mercur a suferit efectele proceselor de eroziune cosmica. Vantul solar si impacturile cu micrometeoriti pot sa mareasca albedoul si sa altereze proprietatile reflectorizante ale suprafetei.
Temperatura medie la suprafata planetei Mercur este de 452 K (179° C) dar variaza intre 90 K (-183° C) si 700 K (427° C), din cauza lipsei atmosferei; in comparatie, temperatura pe Pamant variaza cam 80 K. Lumina solara pe suprafata planetei Mercur este de 6,5 ori mai intensa decat pe Pamant, cu o valoare a constantei solare de 9,13 kW/m².
Mercur este cea mai apropiata planeta de Soare si a opta ca marime. Aceasta planeta este mai mica in diametru chiar si decat Ganymede si Titan si este rareori vazuta datorita luminozitatii soarelui.
In mitologia romana, Mercur este zeul comertului, fiind echivalentul lui Hermes in mitologia greaca.
Mercur a fost "vizitat" de o singura naveta spatiala, Mariner 10. Aceasta a survolat planeta de trei ori intre 1974 si 1975. Cu toate acestea doar 45% din suprafata sa a fost cartografiata (si, din pacate, este prea aproape de Soare pentru a fi efectuate masuratori sigure).
Variatia temperaturii la suprafata planetei este cea mai mare din intregul sistem solar, temperaturile atingand valori intre 90 K si 700 K.
Interiorul planetei este dominat de un miez de fier cu o raza de 1800-1900 km. Patura esterioara este alcatuita, ca si in cazul Terrei, din roca si groasa de 500-600 km.
Aceasta mica lume este acoperita de cratere si arata asemanator lunii noastre. Atmosfera este foarte rarefiata, aproape inexistenta, si este alcatuita din praful de la suprafata ridicat de catre vantul solar.

SURSA 02

Mercur este cea mai apropiata planeta de Soare, este si cea mai mica dintre planete. Ea are un relief de tip lunar , cu numeroase cratere semne ale unei activitatii vulcanice, in trecut depresiunii, ridica-turii, folii, munti nu prea inalti , atmosfera rarefianta , magnetosfera
nucleu din fier.
Din cauza temperaturii si a dilatatiilor puternice aici nu prea exista viata.
Mercur este cea mai apropiata planeta de Soare si a 8-a ca marime. Mercur este mai redusa ca diametru chiar decat Ganymede si Titan dar e mai masiva.
orbita: 57,910,000 km (0.38 UA) de Soare
diametru: 4,880 km
masa: 3.30e23 kg
În mitologia romana Mercur e considerat zeul comertului, calatorilor, echivalentul roman al zeului Hermes, mesagerul Zeilor. Numele se datoreaza probabil miscarii rapide a planetei.
Mercur e cunoscut din timpul sumerienilor (mileniul 3 inainte de Cristos). A primit doua nume din partea grecilor: Apollo ca stea a diminetii si Hermes ca stea a serii. Astronomii greci stiau totusi ca e vorba de un singur astru. Heraclit credea ca Mercur si Venus orbiteaza Soarele, nu Pamantul.
Mercur a fost vizitat de o singura naveta spatiala, Mariner 10. Ea a zburat de trei ori, in 1974 si 1975. Doar 45% din suprafata a fost studiata si, din nefericire, este prea aproape de Soare pentru a obtine imagini cu HST.
Mercur are o orbita puternic excentrica; la periheliu e la doar 46 milioane km de Soare dar la afeliu este la 70 milioane Km. Periheliul are o miscare de rotatia foarte lenta. Astronomii din sec.19 au facut observatii foarte precise ale parametrilor orbitali ai lui Mercur dar nu i-au putut explica folosind mecanica newtoniana. Diferentele minore intre valorile obtinute si cele prezise au constituit o problema un timp indelungat. Se credea ca o alta planeta (numita Vulcan) exista in apropierea lui Mercur. Raspunsul real s-a dovedit a fi mai dramatic insa: Teoria Relativitatii Generalizata a lui Einstein! Explicarea cu ajutorul acesteia a miscarii lui Mercur a contribuit decisiv la acceptarea teoriei.
Pana in 1962 se credea ca “ziua" lui Mercur coincide cu “anul" sau, si ca se afla tot impul cu aceeasi parte spre Soare tot timpul, precum Luna fata de Pamant. Presupunerea s-a dovedit falsa in 1965 cu ajutorul radarelor doppler. Se stie ca Mercur se roteste de trei ori in 2 ani. Mercur este singurul corp din sistemul solar care are o rezonanta orbitala/rotationala cu o ratie diferita de 1:1.
Acest fapt si excentricitatea puternica a lui Mercur produce efecte ciudate pentru un observator al suprafetei lui Mercur. La anumite longitudini un observator vede Soarele rasaring si apoi i se pare ca acesta creste in diametru pe masura ce se deplaseaza spre zenit. Acolo unde Soarele pare ca se opreste, efectul se inverseaza si acum pare ca el descreste ca dimensiuni. Toate acestea in timp ce stelele se misca de 3 ori mai repede pe cer. Observatori aflati in alte locatii sunt martorii altor imagini, la fel de ciudate insa.
Temperatura variaza pe Mercur intre 90 K si 700 K. Temperatura pe Venus e usor mai ridicata dar foarte stabila.
Mercur se aseamana destul de mult cu Luna: suprafata sa e puternic afectata de cratere si foarte veche; nu are placi tectonice. Pe de alta parte, Mercur este mult mai densa decat Luna (5.43 gm/cm3 fata de 3.34). Mercur e a doua planeta (mare) ca densitate in sistemul solar, dupa Pamant. De fapt , densitatea Pamantului se datoreaza si compresiei gravitationale. Fara aceasta, Mercur ar fi cea mai densa planeta din sistemul solar. Asta indica prezenta unui nucleu de fier mai mare decat al Pamantului. Stratul de silicat este probabil destul de redus.
Mercur are in interior pe o raza de1800-1900 km fier. Învelisul de silicat are doar 500-600 Km. Partial, interiorul este topit.
Mercur are o atmosfera ingusta, formata din atomi adusi de vantul solar. Pentru ca Mercur e asa de fierbinte, acesti atomi ajung rapid in spatiu. Spre deosebire de Pamant si de Venus, atmosfera sa nu este asa de stabila.
Suprafata lui Mercury evidentiaza numeroase santuri, unele de sute de km lungime si de pana la 3 km latime. Unele traverseaza cratere si par sa fi fost formate prin compresie. Se estimeaza ca suprafata lui Mercur s-a restrans cu 0.1% (1 km din raza planetei).
Una din cele mai ample formatiuni de pe Mercur este Bazinul Caloris Basin are cam 1300 km in diametru. Este similar bazinelor de pe Luna. Asemenea acestora, a fost probabil provocat de un puternic impact din istoria sistemului solar. Acesta a provocat probabil si formele ciudate din partea opusa a planetei (stanga).
Înafara terenului afectat de cratere, exista pe Mercur si suprafete relativ plane. Sunt explicabile ca rezultat al actiunii unor cratere.
O analiza mai noua a datelor luate de Mariner dovedeste prezenta unei activitati vulcanice recente. Dar e nevoie de date suplimentare pentru a confirma aceasta ipoteza.
Surprinzator, observatii ale Polului Nord al lui Mercur evidentiaza prezenta ghetii in anumite cratere.
Mercur are un camp magnetic redus ca intensitate, cam 1% din cel al Pamantului.
Mercur nu are sateliti.
Mercur e adesea vizibil cu ochiul liber, insa se afla aproape de Soare.
In 1974 naveta Mariner 10 viziteaza planeta Mercur Mariner 10, naveta americana de explorare, fara echipaj uman, lansata de NASA in noiembrie 1973, devine prima naveta spatiala care a vizitat planeta Mercur, trimitand pe Pamant imagini cu prim-planuri ale corpului ceresc, care de obicei e intunecat, din cauza apropierii de soare. Mariner 10 vizitase cu opt saptamani in urma planeta Venus, insa doar in scopul de a utiliza gravitatia acestei planete pentru a o catapulta catre cea mai apropiata planeta fata de soare. In cele trei vizite ale planetei Mercur, intre 1974 si 1975, naveta NASA a facut imagini detaliate ale planetei si a reusit sa cartografieze aproximativ 35 la suta din suprafata acesteia, care prezinta numeroase cratere, fiind asemanatoare celei a Lunii. Mercur este a penultima planeta ca marime din sistemul solar si face o orbita completa in jurul soarelui in 88 de zile terestre. Datele trimise de Mariner 10 au demontat teoria potrivit careia planeta nu se invarte in jurul axei sale. De fapt, planeta are o perioada de rotatie foarte lenta care se intinde de-a lungul a 58 de zile terestre. Mercur este o lume fara apa, fara aer, care fie se incinge, fie ingheata, pe masura ce se roteste. Temperatura suprafetei planetei Mercur variaza intre 800 de grade Fahrenheit, cand este cu fata spre Soare si -279 de grade, cand este cu fata indreptata spre partea opusa. Planeta nu are nici un satelit cunoscut. Mariner 10 este singura naveta spatiala creata de om care a vizitat Mercurul pana in prezent.

SURSA 03

Mercur este planeta cea mai apropiata de Soare, orbitandu-l o data la fiecare 88 zile. Luminozitatea sa variaza intre -2,0 si 5,5 in magnitudine aparenta, dar nu este usor de vazut fiindca cea mai mare separare angulara (cea mai mare elongatie) fata de Soare este de doar 28,3°, insemnand ca se poate vedea doar imediat dupa apusul Soarelui. Planeta ramane inca intr-o relativa obscuritate fiindca, in comparatie cu celelalte planete, putine lucruri se stiu despre ea: singura nava spatiala care s-a apropiat de Mercur a fost Mariner 10 (1974-1975), care a cartografiat doar 40%-45% din suprafata planetei.
Fizic, planeta Mercur este similara in aparenta cu Luna fiindca este brazdata de cratere. Ea nu are sateliti naturali si nici atmosfera reala. Planeta are un nucleu mare de fier care genereaza un camp magnetic de 100 de ori mai slab decat cel al Pamantului. Temperatura la suprafata planetei Mercur variaza de la aproximativ 90 K pana la 700 K, punctul subsolar fiind cel mai fierbinte si fundul craterelor de langa poli fiind punctele cele mai reci.
Observatii inregistrate ale planetei Mercur dateaza din vremea sumerienilor, in al treilea mileniu inaintea erei noastre. Romanii au numit planeta dupa zeul mesager Mercur (in Grecia Hermes, in Babilonia Nabu), probabil datorita miscarii aparent rapide pe cerul crepuscular. Simbolul astronomic pentru Mercur este o versiune stilizata a capului zeului avand o palarie cu aripi, pe un caduceu, un antic simbol astrologic. Înainte de secolul 5 i.e.n., astronomii greci credeau ca planeta e formata din doua obiecte separate: una vizibila doar la rasarit si cealalta vizibila doar la apus. În India, planeta a fost denumita Budha, dupa fiul Chandrei (al Lunii). Culturile chineza, coreana, japoneza si vietnameza fac referiri la planeta Mercur sub denumirea de Steaua apei, denumire bazata pe cele Cinci Elemente.
Date despre Mercur
* Raza ecuatoriala = 2.443 km (38,25% din raza Pamantului)
* Înclinare ecuatoriala = 36"
* Masa = 3,28 × 1023 kg (5,5% din masa Pamantului)
* Densitate medie = 5.400 kg/m3
* Perioada de rotatie = 58 zile 14 h
* Distanta medie a orbitei = 57.909.400 km (0,3871 ua)
* Perioada orbitala = 88 zile
* Excentricitatea orbitei = 0,206
* Înclinarea orbitei = 7°
* Nr. de sateliti = 0
Mercur este una din cele patru planete terestre, insemnand ca este un corp pietros, ca si Pamantul. Este cea mai mica dintre cele patru, cu un diametru de 4879 km la ecuator si ca si compozitie are aproximativ 70% metal si 30% silicati. Ca densitate, Mercur este pe locul doi in Sistemul Solar, cu 5430 kg/m³, cu putin mai mica decat cea a Pamantului.
1.Crusta - 100-200 km grosime
2.Manta - 600 km grosime
3.Nucleu - 3.600 km diametru
Densitatea mare a planetei Mercur poate fi utilizata pentru a arata detalii despre structura sa interna. În timp ce densitatea mare a Pamantului rezulta partial din comprimarea nucleului, Mercur este mult mai mica si regiunile sale interne nu sunt atat de comprimate. Asadar, pentru ca ea sa aiba o densitate atat de mare, nucleul sau trebuie sa fie mare si bogat in fier. Geologii estimeaza ca nucleul planetei Mercur ocupa aproximativ 42% din volumul sau (nucleul Pamantului ocupa aproximativ 17% din volumul sau).
Deasupra nucleului este mantaua care are 600 km grosime. Se crede ca in trecutul planetei Mercur, un impact catastrofal a avut loc, fiind lovita de un corp cu diametrul de cateva sute de kilometri care a catapultat mare parte din mantaua originala, rezultant o manta relativ subtire in comparatie cu nucleul ei mare, dar exista si teorii alternative care sunt discutate mai jos.
Se crede ca planeta Mercur are o crusta in jur de 100-200 km grosime. O trasatura distinctiva a planetei Mercur este ca are foarte multe rifturi, unele extinzandu-se pe sute de kilometri. Se crede ca acestea s-au format in timp ce nucleul si mantaua planetei s-au racit si s-au contractat dupa ce crusta s-a solidificat. Planeta Mercur are un continut de fier mai mare decat oricare alta planeta majora din sistemul nostru solar. Mai multe teorii au fost propuse pentru a explica metalicitatea mare a planetei. Cea mai acceptata dintre teorii este cea conform careia Mercur avea de la inceput o proportie a metalo-silicatilor similara cu meteoritii de condrita si o masa de aproximativ 2,25 ori mai mare decat masa curenta dar la inceputurile istoriei sistemului solar, planeta Mercur a fost lovita de un planetoid avand aproximativ 1/6 din masa sa. Impactul ar fi indepartat mare parte din crusta si manta, lasand nucleul in urma. O teorie similara a fost propusa pentru a explica formarea Lunii.
O alta teorie spune ca Mercur s-ar fi format din nebuloasa solara inainte ca energia eliberata de Soare sa se stabilizeze. Planeta ar fi avut initial de doua ori masa prezenta. Dar protosteaua s-a contractat, temperaturile in preajma planetei Mercur puteau sa ajunga la 2.500-3.500 K, posibil chiar sa fi ajuns la 10.000 K. Mare parte din rocile de la suprafata ar fi putut sa fie vaporizate la astfel de temperaturi, formand o atmosfera de “vapori de roca" care ar fi putut sa fie dusi mai departe de vantul solar.
O a treia teorie sugereaza ca nebuloasa solara a cauzat o forta de frecare cu particulele din care se facea acretia planetei Mercur, ceea ce inseamna ca particulele mai usoare s-au pierdut din materialul de acretie. Fiecare din aceste teorii prezice o alta compozitie a suprafetei planetei si doua viitoare misiuni spatiale, Messenger si BepiColombo vor face observatii si vor testa teoriile.
Suprafata
Suprafata planetei Mercur este foarte similara in aparenta cu cea a Lunii, pe ea existand campii intinse gen “mare" (numele de mare a fost dat de observatorii din antichitate care credeau ca petele negre de pe suprafata Lunii sunt mari si oceane iar partile luminoase sunt continente) si cratere numeroase, indicand ca planeta este geologic inactiva de miliarde de ani. Numarul mic de misiuni fara echipaj spre Mercur dovedesc ca geologia acestei planete este cea mai putin inteleasa dintre planetele terestre.
Bazinul Caloris de pe Mercur este unul din cele mai mari cratere de impact din Sistemul Solar
În timpul si la scurt timp dupa formarea planetei Mercur, ea a fost puternic bombardata de comete si asteroizi pentru o perioada care s-a sfarsit acum 3,8 miliarde de ani. În timpul acestei perioade de intensa formare a craterelor, planeta a primit impacturi pe toata suprafata sa, aceste impacturi fiind facilitate de lipsa unei atmosfere care sa incetineasca acele corpuri. În acest timp planeta a fost activa vulcanic, bazine cum ar fi Bazinul Caloris au fost umplute cu magma din interiorul planetei, care a produs campii similare cu marile gasite pe Luna.
Craterele de pe Mercur variaza in diametru de la cativa metri pana la cateva sute de kilometri in diametru. Cel mai mare crater cunoscut este gigantul Bazin Caloris, cu un diametru de 1300 km. Impactul care a dat nastere Bazinului Caloris a fost atat de puternic incat a cauzat eruptii de lava si a lasat un inel concentric de peste 2 km inaltime inconjurand craterul de impact. La antipodul Bazinului Caloris este o regiune intinsa stranie si deluroasa numita “Terenul Straniu". Se crede ca valurile de soc de la impact au calatorit in jurul planetei si, cand s-au intalnit la antipodul bazinului (180°, pe partea cealalta), tensiunile mari au cauzat fracturi extensive ale suprafetei. Alternativ, s-a sugerat ca acest teren s-ar fi putut forma ca rezultat al convergentei materialului expulzat la antipodul bazinului.
Asa numitul "Teren Straniu" a fost creat de Bazinul Caloris la punctul antipodal al planetei
Campiile planetei Mercur au doua varste distincte: campiile mai tinere sunt mai putin craterate si probabil au fost create cand rauri de lava au ingropat terenul de timpuriu. O trasatura neobisnuita a suprafetei planetei este existenta cutelor de compresie care se intersecteaza pe campii. Se crede ca in timp ce interiorul planetei se racea, s-a contractat si suprafata sa a inceput sa se deformeze. Cutele pot fi vazute deasupra altor trasaturi, cum ar fi cratere si campii mai netede, indicand ca ele sunt mai recente. Suprafata planetei Mercur este de asemenea indoita de bombarile mareice cauzate de Soare – mareele provocate de Soare pe Mercur sunt cu aproximativ 17% mai puternice decat cele provocate de Luna pe Pamant.
Ca si suprafata Lunii, suprafata planetei Mercur a suferit efectele proceselor de eroziune cosmica. Vantul solar si impacturile cu micrometeoriti pot sa mareasca albedoul si sa altereze proprietatile reflectorizante ale suprafetei.
Temperatura medie la suprafata planetei Mercur este de 452 K (179° C) dar variaza intre 90 K (-183° C) si 700 K (427° C), din cauza lipsei atmosferei; in comparatie, temperatura pe Pamant variaza cam 80 K. Lumina solara pe suprafata planetei Mercur este de 6,5 ori mai intensa decat pe Pamant, cu o valoare a constantei solare de 9,13 kW/m².

Spectacol ceresc: Planeta Marte poate fi observată cu ochiul liber

Orbita ovală a planetei roşii face ca anumite opoziţii ale ei să o aducă mai aproape de Terra
Planeta Marte se va afla în opoziţie cu Terra în perioada 4-5 martie şi va oferi pasionaţilor de astronomie din lumea întreagă şansa de a vizualiza imagini spectaculoase cu planeta roşie.
La fiecare 26 de luni, orbitele planetelor Terra şi Marte se aliniază astfel încât cele două planete formează o linie dreaptă cu Soarele. Acest eveniment cosmic se numeşte "opoziţie", întrucât planeta roşie se află pe partea opusă a Terrei faţă de Soare, informează huffingtonpost.com.
Marte a intrat în opoziţie cu Terra, sâmbătă, şi poate fi văzută de pasionaţii de astronomie chiar dacă cerul este acoperit, cu ajutorul platformei astronomice online Slooh, care dispune de o cameră video specială, Slooh Space Camera, ce transmite pe internet imagini live, în timp real. Opoziţia planetei Marte a început duminică, 4 martie, la ora 04.00 GMT.
Platforma Slooh transmite imagini captate de mai multe observatoare astronomice din lumea întreagă, inclusiv din Arizona şi din Insulele Canare. Imaginile pot fi vizualizate pe pagina oficială a platformei astronomice Slooh.
Deşi opoziţa lui Marte a început deja, planeta roşie se va afla cel mai aproape de Terra, luni, 5 martie, când cele două planete vor afla la o distanţă de circa 100 milioane de kilometri. Această "discrepanţă" se datorează orbitei eliptice a planetei Marte în jurul Soarelui.
Orbita ovală a planetei roşii face ca anumite opoziţii ale ei să o aducă mai aproape de Terra în comparaţie cu altele. Astfel, în timpul opoziţiei din 2003, Marte s-a aflat la o distanţă de 56 milioane de kilometri de Terra - cea mai mică distanţă dintre cele două planete din ultimii 60.000 de ani.
Pasionaţii de astronomie care vor să vadă opoziţia lui Marte trebuie să ştie că planeta roşie se află în această perioadă în constelaţia Leului. Marte va răsări de la est, cam în acelaşi timp în care Soarele va apune la vest.
Marte va depăşi în strălucire toate stelele din constelaţia Leului şi ar trebui să poată fi văzută cu ochiul liber, urmând să apară pe bolta cerească sub forma unui punct roşu pal. Cu ajutorul unui telescop de putere medie, pasionaţii de astronomie vor putea să vadă calotele de gheaţă de la polii lui Marte, dar şi câteva alte elemente de la suprafaţa acestei planete.
Nu este pentru prima dată când Slooh Space Camera transmite live pe internet evenimente cosmice. Luna trecută, de exemplu, această platformă astronomică online a transmis imagini cu o conjuncţie triplă considerată foarte rară, care a adus împreună pe cerul nopţii Luna, Venus şi Jupiter.


Sistemul solar











Sistemul Solar

Sistemul nostru solar cuprinde Soarele, cele opt planete, 162 de sateliti naturali ai acestora, 3 planete pitice si corpuri mici: asteorizi, comete, praf, meteoriti etc. Toate planetele orbiteaza in jurul Soarelui, acesta avand peste 99% din masa totala a sistemului solar.
Sistemul solar se afla pe unul din bratele exterioare a Caii Lactee, numit Bratul Orion intr-o regiune cu o densitate de materie relativ mica. Si sistemul solar, la randul lui, se afla intr-o miscare de revolutie in jurul centrului galaxiei, aflat la o distanta de 25.000-28.000 de ani lumina. Viteza de deplasare a sistemului solar este de aproximativ 220 km/s.

Soarele

Soarele, figura centrala in diverse mitologii, face posibila intreaga viata pe Pamant. Toate planetele, asteroizii, meteoritii, cometele precum si cantitatile enorme de praf interplanetar orbiteaza in jurul Soarelui. Totul se invarte in jurul Soarelui si acesta contine peste 99% din masa intregului sistem solar.
In urma cercetarilor s-a stabilit ca varsta Soarelui este de aproximativ 4,6 miliarde de ani si se afla la jumatatea ciclului principal al evolutiei. In fiecare secunda, peste patru milioane de tone de materie sunt transformate in energie, generandu-se astfel neutrino si radiatie solara.
Radiatia solara ajunge si pe Pamant, unde o parte din aceasta este absorbita incalzind aerul, o alta parte este imprastiata de moleculele aerului si in cele din urma, cea mai mare parte, ajunge pe suprafata Pamantului constituind radiatia solara directa.
Cerul se vede albastru datorita unei atmosfere curate, unde sunt imprastiate indeosebi radiatii cu lungimi de unda mici.
Soarele este compus din 74% hidrogen, 25% heliu, iar restul ocupa cantitatile mici de elemente mai grele. Datorita acestei compozitii si a temperaturilor ridicate, Soarele nu are o crusta solida si nici materie in stare lichida, toata materia solara fiind in intregime in stare de plasma si gazoasa.
Soarele are o culoare galbena-portocalie datorita temperaturii ridicate de pe suprafata lui, ajungand la aproximativ 5.700 grade Celsius. Cu cat patrundem mai adanc in interiorul Soarelui, temperatura creste, ajungand pana la 15 milioane de grade Celsius in miezul sau.
In timpul eruptiilor solare materia este proiectata in coroana si particulele de atomi sunt accelerate pana la viteze foarte mari, unde sunt expulzate in spatiul interplanetar. Aceste fenomene sunt insotite si de o emisie de raze X, unde radio, si in cazul eruptiilor mai puternice, de lumina vizibila.
Cand ajung in apropierea Pamantului si intra in atmosfera, in special deasupra regiunii polului nord, particulele creeaza aurorele polare si perturba propagarea undelor radio in jurul globului. Uneori aceste particule pot duce si la defectarea retelelor de distribuire a electricitatii.
Frecventa si intensitatea eruptiilor solare, protuberantelor si filamentelor cromosferei, variaza cu o perioada de aproximativ 11 ani. In timpul acestei perioade numarul petelor solare inregistreaza un minimum si un maximum.

Mercur

Planeta Mercur este cea mai apropiata de Soare, orbitandu-l o data la fiecare 88 de zile. Singura nava spatiala care s-a apropiat de Mercur a fost Mariner 10, care a cartografiat doar 40 – 45% din suprafata planetei.
Planeta Mercur nu poate fi locuibila datorita temperaturii prea mari, intre 179 grade Celsius si 427. Mercur nu are atmosfera, iar lumina solara pe suprafata planetei este de 6,5 ori mai intensa decat pe Pamant.
Primele observatii inregistrate dateaza din vremea sumerienilor, in al treilea mileniu inaintea erei noastre. Fizic, este similara in aparenta cu Luna datorita craterelor pe care le prezinta. Nu are sateliti naturali si nici atmosfera. In interiorul sau, Mercur are un nucleu mare de fier care genereaza un camp magnetic de 100 de ori mai slab decat cel al Pamantului.

Venus

La o distanta de 108 milioane kilometri de Soare, intalnim planeta Venus. Aceasta isi parcurge orbita in 225 de zile, iar rotatia in jurul axei sale dureaza 243 de zile. Spre deosebire de celelalte planete din sistemul nostru solar, Venus se roteste in sens invers, de la vest la est. Ca dimensiune, este putin mai mica decat Pamantul, insa este total diferita. Aici, temperaturile ajung pana la 4600 C, iar norii provoaca ploi de acid sulfuric. Atmosfera este compusa din 96% gaz carbonic si 3,5% azot, aceste gaze acumulate in atmosfera actioneaza sub efectul razelor Soarelui precum geamurile unei sere.
Este posibil ca in trecut Venus sa fi avut o atmosfera asemanatoare cu cea a Pamantului si oceane, insa datorita temperaturilor tot mai mari si un camp magnetic scazut, vantul solar sa le fi spulberat in spatiu.
Planeta Venus este asemanatoare cu Pamantul, fiind numita si sora Pamantului. Diametrul planetei Venus este mai mic cu doar 640 km decat cel al Pamantului, iar compozitia este asemanatoare.
Datorita conditiilor ostile si neprielnice la suprafata planetei, tehnologia actuala nu ne permite sa colonizam suprafata planetei Venus cum isi imagineaza iubitorii de science-fiction, cel putin nu prea curand. Insa la o inaltime de 15 kilometri, conditiile atmosferice devin similare cu cele de pe Pamant, permitand crearea unor posibile orase plutitoare.

Pamant

Ne aflam la 150 de milioane de kilometri de Soare. Planeta Pamant, numita si Terra este a treia ca distanta fata de Soare si a cincea ca marime din sistemul nostru Solar. Este singura planeta din Univers cunoscuta ca adapostind viata si este cea mai mare planeta telurica din sistemul solar.
Planeta Pamant s-a format acum aproximativ 4,67 miliarde de ani in urma din materia norului gazos al Nebuloasei Solare, alaturi de Soare si de celelalte planete ale sistemului solar. Planeta noastra a trecut prin numeroase schimbari si procese geologice si biologice, incat conditiile initale nu mai exista. Datorita conditiilor atmosferice si distantei optime fata de Soare, viata a putut aparea pe Pamant.

Marte

Marte, numita si “planeta rosie”, este o planeta de tip terestru, cu o atmosfera subtire aflata la 250 de milioane de kilometri fata de Soare. Suprafata planetei seamana cu cea a Pamantului, avand vai, vulcani, deserturi si calote glaciare polare. Aici gasim si cel mai intal munte din sistemul solar, Olympus Mons inalt de 26.000 metri, si cel mai mare canion, numit Valles Marineris.
Planeta Marte este a patra ca distanta fata de Soare si raza planetei reprezinta jumate din cea a Pamantului. Planeta Marte s-a format dupa aproximativ 120 de milioane de ani dupa Pamant, adica acum 4,5 miliarde de ani.
Nici planeta Marte nu poate fi locuita datorita tehnologiei actuale, insa are anotimpuri asemanatoare ca cele de pe Pamant. Anotimpurile sunt de doua ori mai lungi, iar distanta mare fata de Soare face ca anul sa fie de aproape doua ori mai mare decat al planetei noastre. La suprafata planetei, temperaturile sunt foarte scazute, coborand pana la -140 grade Celsius.
Cand planeta se apropie de Soare temperatura creste ajungand pana la 20 de grade Celsius, acest lucru provocand cele mai puternice furtuni de nisip din sistemul solar, acoperind intreaga planeta.
Cercetarile recente au demonstrat ca in trecutul planetei a existat apa in stare lichida, datorita descoperirii unor minerale care se formeaza de obicei numai in prezenta apei. Diverse teorii sustin ca in trecut, planeta a fost mult mai accesibila vietii decat este astazi, insa nu se stie daca a existat vreodata organisme vii pe aceasta planeta.

Centura de asteroizi

Intre Marte si Jupiter, la 320 de milioane de kilometri de Soare, intalnim centura de asteroizi. Johnann Bode a publicat o regula in anul 1772, prin care estima departarea planetelor de Soare, dar care prezicea si existenta unei planete intre Marte si Jupiter. Cativa ani mai tarziu, in 1781 a fost descoperit Uranus si s-a observat ca orbita corespundea Legii lui Bode. Atunci s-a inceput cautarea planetei lipsa dintre Marte si Jupiter. Ceea se s-a descoperit a depasit asteptarile. In 1801 a fost descoperit asteroidul Ceres, presupunandu-se ca acesta era planeta cautata, dar un an mai tarziu a mai fost descoperit inca un asteriod. Numarul lor a crescut, astazi se estimeaza ca exista peste 30.000.

Ceres (planeta pitica)

La descoperirea ei a fost considerata planeta, iar apoi a fost reclasificata ca fiind asteroid. In 2006, in urma unei rezolutii a Uniunii Astronomice Internationale a fost schimbata definitia termenului de planeta, iar Ceres a primit statutul de planeta pitica.
Ceres are un diametru de doar 950 km si este cel mai mare obiect din centura de asteroizi, continand 32% din masa totala a centurii.
La 480 milioane kilometri departare de Soare se termina centura de asteroizi.

Jupiter

Cu cat ne indepartam de Soare, cu atat temperatura scade iar conditiile propice dezvoltarii vietii scad. La o distanta de 778 milioane de kilometri de Soare intalnim giganta planeta Jupiter, cu un volum de 1300 mai mare decat cel al Pamantului. Are nu mai putin de 59 de sateliti cunoscuti si patru luni galileene.
Este a cincea planeta de la Soare si este cea mai mare dintre toate planetele sistemului nostru solar.
Atmosfera planetei este compusa din 86% hidrogen si 14% heliu, cu urme de metan, amoniac, apa si piatra. Compozitia sa este foarte aproape de compozitia primordiala din care s-a format intregul sistem solar.
Pe Jupiter gasim hidrogen metalic lichid, fiind probabil si sursa campului magnetic al planetei.
Gasim aici nori de dimensiuni uriase, iar caldura interna a planetei provoaca vanturi ajungand la viteze incredibile. Marea Pata Rosie este o structura incredibila, avand intre 12000 si 25000 kilometri, suficient cat sa inghita doua Pamanturi. Furtuna a fost descoperita acum 168 de ani si n-a incetat nici astazi.
Jupiter are inele precum Saturn, insa sunt intunecate si sunt alcatuite probabil din graunte de material pietros. Datorita atractiei magnetice aceste particule nu vor rezista prea mult, si spre deosebire de inelele planetei Saturn, acestea par sa nu contina gheata.
Primul satelit uman trimis in explorarea spatiului care a ajuns la aceasta planeta a fost Pioneer 10 in 1973, iar mai tarziu Pioneer 11, Voyager 1, Voyager 2 si Ulysses. In prezent, sonda spatiala Galileo orbiteaza in jurul planetei Jupiter.

Saturn

Urmatoarea oprire, planeta Saturn, aflata la 1.429.400.000 km de Soare si este recunoscuta in special datorita inelelor sale. La fel ca si Jupiter, Uranus si Neptun, Saturn este un gigant gazos.
In structura interna a planetei se gaseste un miez de fierbinte, estimat a avea temperatura de 11.700 grade Celsius, radiand energie de 2,5 ori mai multa decat primeste de la Soare. Miezul este inconjurat de un strat gros de hidrogen metalic si un strat gazos exterior. Atmosfera este de obicei calma, insa apar furtuni cu caracter ciclic, aproximativ o data la 30 de ani cand vanturile ajung la peste 1800 kilometri pe ora.
In afara de particulele din inelul planetar, Saturn are 61 de sateliti cunoscuti ce orbiteaza in jurul ei.

Uranus

Uranus, a saptea planeta de la Soare, este de 5 ori mai mare decat Terra si are un diametru de 52.000 km. Este inconjurat de inele intunecate si 27 sateliti. Se afla la o distanta medie de 2.870.972.200 kilometri fata de Soare.
Fiecare planeta este unica in felul sau si adesea au surprins astronomii datorita caracteristicilor lor. Aproape toate planetele se invart pe o axa aproape perpendiculara pe planul eliptic, insa axa lui Uranus este aproape paralela cu elipsa. Desi la trecerea lui Voyager 2, polul sud era orientat direct inspre Soare, zona de ecuator este mai calda decat la poli, lucru neexplicat pana astazi. Aceasta nu este singura ciudatenie, campul magnetic al planetei nu este centrat in centrul planetei, ci este inclinat cu aproape 60 de grade fata de axa de rotatie si este generat, probabil, de o miscare la adancimi relativ reduse in interiorul planetei.
Planeta Uranus este compusa din stanci, gheturi si doar 15% hidrogen si putin heliu. Atmosfera sa este compusa din aproape 83% hidrogen, 15% heliu si 2% metan.
Uranus nu este atat de plictisitoare precum se credea, ci este o lume dinamica avand cei mai luminosi nori din sistemul solar extern. Vanturile ating viteze de cateva sute de kilometri pe ora, iar diferentele de temperatura intre sezoane nu variaza foarte mult datorita distantei mari la care se afla fata de Soare.

Neptun

Ultima planeta din sistemul nostru solar este Neptun, a opta planeta de la Soare. Are o masa de 17 ori mai mare decat cea a Pamantului si orbiteaza Soarele la o distanta de 30,1 unitati astronomice, aproximativ 4,50 miliarde de kilometri facand o rotatie completa in jurul Soarelui in 164,79 ani.
Planeta Neptun a fost descoperita indirect prin calcule matematice, datorita perturbarilor gravitationale din orbita lui Uranus, in 1846. In 1989 sonda spatiala Voyager 2 a trecut prin vecinatatea planetei.
Pe Neptun s-au observat activitati meteorologice produse de cele mai puternice vanturi din Sistemul Solar, ajungand pana la 2100 km/h. Datorita distantei fata de Soare, temperatura straturilor superioare ale norilor ajung la -218 grade Celsius. Sonda Voyager a confirmat existenta unor inele, sugerate inca din 1968 in urma unor analize.
Neptun are o structura interna similara cu cea a planetei Uranus, iar atmosfera sa formeaza aproximativ 5 – 10 % din masa. Mantaua planetei este cuprinsa dintr-o regiune intunecata cu temperaturi ridicate ce se condenseaza intr-un lichid cu temperaturi de 2000-5000 K. Fluidul are o conductivitate electrica si este numit adeseori “oceanul apa-amoniu”. La o adancime de 7000 km, exista posibilitatea ca aceasta sa se descompuna in cristale de diamant ce pot ajunge pana spre nucleu.
Nucleul lui Neptun contine fier, nickel si silicate, iar presiunea ajunge la 700 Pascali.
Atmosfera contine 80% hidrogen si 19% heliu si urme de metan.

Centura Kuiper

Centura Kuiper se extinde de la orbita planetei Neptun pana in afara sistemului solar. Acest disc imprasiat contine trei potentiale planete, printre care si Triton, care este mai mare decat Pluto si are chiar si o mica luna. Triton face o rotatie completa in jurul Soarelui in 560 de ani terestri, si se afla la 15 miliarde de kilometri de Soare.

Pluto (planeta pitica)

Pluton (Pluto) este a doua planeta pitica ca marime, dupa Eris, cu o raza de 1195 km. Pana recent, a fost considerata cea de-a noua planeta din sistemul solar. Pluto face o rotatie completa in jurul Soarelui in 247,8 ani, pe o orbita la distanta de 5,91 miliarde de kilometri.
Atmosfera lui Pluto este formata din monoxid de carbon si axot, in echilibru cu gheata formata din monoxid de carbon de pe suprafata si cu azotul solid.
Orbita planetei pitice este excentrica, astfel incat uneori Pluto ajunge mai aproape de Soare decat Neptun.
Datorita distantei mari dintre Pamant si Pluto, se cunosc putine lucruri despre aceasta planeta pitica.
(In stanga in imagine este o reprezentare artistica aratand suprafata planetei Pluto si satelitul sau, Charon. In indepartare Soarele este un mic punct.)

Haumea (planeta pitica)

La aproximativ 6,5 miliarde de kilometri de Soare se afla Haumea, avand o treime din masa lui Pluton. A fost descoperita in 2004 de o echipa condusa de Mike Brown de la Observatorul Palomar din Statele Unite, iar in 2008 a fost catalogata ca fiind o planeta pitica. In jurul ei, s-a descoperit orbitand doi sateliti naturali, Hi’iaka si Namaka.

Makemake (planeta pitica)

Makemake este a treia planeta pitica ca marime din Sistemul Solar. Temperatura este extrem de scazuta (-243,2 grade Celsius), iar suprafata sa este acoperita cu metan si alte elemente. Makemake a fost descoperita in 2005 si a fost clasificata ca plutoid in iulie 2008. Makemake se afla la 5,7 – 7,9 miliarde de kilometri distanta fata de Soare si efectueaza o orbita completa in 310 ani. Dupa aceasta planeta, se termina centura Kuiper.

Eris (planeta pitica)

Eris este cea mai indepartata planeta pitica descoperita pana acum, si se afla pe raza discului imprastiat. Are un diametru de 3000 km si o viteza pe orbita de 3436 km/h.

Norul lui Oort

La marginea sistemului Solar intalnim “norul lui Oort”, aflat la o distanta de fata de Soare de 50.000 UA, aproape un an lumina. Jan Oort, a ajuns la concluzia ca locul de origine al cometelor este acest nor, aflat la granita gravitationala a intregului sistem solar.
Norul lui Oort se presupune ca ar fi ramasitele discului protoplanetar original care s-a format in jurul Soarelui acum 4,6 miliarde de ani. Este acceptata ipoteza ca norul lui Oort a fost initial mult mai aproape de Soare, facand parte din procesul ce a dus la formarea planetelor si asteroizilor.
Cometele au ca origini doua puncte principale in sistemul solar. Cometele de scurta durata, provenite probabil din centura Kuiper si cometele ce provin din cele mai indepartate locuri din sistemul solar, probabil din Norul lui Oort.
Sistemul Solar va mai exista inca 2-3 miliarde de ani, daca vom fi ocoliti de alte cataclisme cosmice. Soarele isi va consuma in cele din urma hidrogenul, iar pe Terra va arata precum Venus. Peste 3,5 miliarde de ani viata pe Pamant nu va mai exista, iar peste 7,5 miliarde de ani Soarele va deveni o giganta rosie, carbonizand planeta Mercur si aruncand Terra si Marte din sistemul solar, gasindu-si sfarsitul pe orbite indepartate.
Va veni un moment cand umanitatea va trebui sa-si caute o alta casa, probabil pe unul din satelitii inghetati ai planetelor Jupiter si Saturn, unde, pentru o buna perioada, vor aparea conditii asemanatoare Pamantului astazi. Soarele va ramane o giganta rosie inca cateva sute de milioane de ani inainte sa se stinga, cand va exploda aruncand cu violenta nucleele elementelor grele sintetizate de reactiile nucleare din interiorul lui.

SOARELE SI INFLUENTA SA ASUPRA TERREI


SOARELE este situat in centru Sistemului nostru solar si concentreaza peste 90 % din masa totala a acetuia. Ca dimensiuni , este o stea mijlocie. S - a calculat ca masa Soarelui este de 1,9 X 1030 kg. fiind de 333 000 ori mai mare ca cea a Pamantului. Densitatea este 1,41 g / cm3 (adica 1 / 4 din densitatea medie a Pamantului) , fapt ce se explica accea ca este alcatuita in intregime din gaze. S - a observat ca Soarele executa o miscare neuniforma de rotatie in jurul axei sale , ce scade de la ecuator (unde este de 25 de zile) la poli (35 zile). Forta de acceleratie gravitationala este de 28 ori mai mare decat pe Pamant , dar campul sau magnetic este slab. Soarele se compune dintr - o parte centrala (interiorul Soarelui) si atmosfera solara.
Atmosfera solara cuprinde urmatoarele straturi :fotosfera , cromosfera si coroana solara.
Fotosfera se afla situata la baza atmosferei solare si are temperaturi de cca 6000 0 , aici apar uneori portiuni mai intunecate (care au cca 4500 0 ) numite --- pete solare --- ; s - a observat ca aceste pete apar intr - un numar mai mare cu o periodicitate edie de 11 ani.
Cromosfera inconjura fotosfera si are temperaturi ce cresc spre exterior pana la cca 20 000 0 ; in cromosfera apar eruptii care genereaza asa - numitele --- protuberante solare --- , cu o periodicitate de 11 ani , corelata petelor solare din fotosfera.
Coroana solara reprezinta partea exterioara a atmosferei solare ; ea este vizibila pe Pamant in timpul eclipselor totale de Soare.
Interiorul Soarelui se caracterizeaza prin temperaturi deosebit de ridicate (14 milioane grade) si presiuni foarte mari , care fac ca materia sa fie in stare de plasma. Soarele este alcatuit in principal din hidrogen (81,76 %) , heliu (18,17 %) si alte elemente (0,07 %). In interorul Soarelui au loc reactii termonucleare care duc la eliberarea unei mari cantitati de energie in spatiul cosmic.
Din energia totala emisa de Soare , Pamntul primeste numai a 2- a miliarda parte , cantitate suficienta insa pentru a asigura baza resurselor de energie terestra. Cantitatea de energie primita de la Soare pe o suprafata de 1cm2in timp de 1 minut , masurata la limita superioara a atmosferei terestre , perpendiculara pe directia de propagare a razelor solare , se numeste constanta solara. Din masuratori rezulta pentru constanta solara o valoare de 1,94cal/min/cm2. Influenta Soarelui asupra Pamantului se manifesta pin dinamica urmatoarelor fenomene terestre : mareele , circulatia aerului , dezagregarea rocilor , ciclurile biotice etc.




PRINCIPALELE ELEMENTE SI FENOMEME CLIMATICE ALE TERREI


Elementele si fenomenele climatice principale ce caracterizeaza partea inferioara a atmosferei , situata in apropierea suprafatei terestre , sunt : temperatura aerului , precipitatiile atmosferice si vanturile.
a. REPARTITIA SI REGIMUL TEMPERATURII AERULUI

Temperatura aerului este determinata de caracteristicile bilantului radiativ , de modificarile acestuia si de influenta altor factori.
Temperatura medie anuala a aerului scade de la ecuator la poli , de la 200 - 30C in zona intertropicala , la 100 - 200 C in zona temperata si la valori mai mici (chiar negative) in regiunile polare. Aceasta scadere a temperaturii a dus la formarea unor zone de caldura (termice) (calda , temperata , rece). Scaderea temperaturii in latitudine se datoreste miscarii de revolutie , formei Pamantului si inclinarii axei.
Temperatura aerului se modifica in cursul unui an in functie de anotimp , intr - o masura mai redusa in zona intertropicala si mai accentuate la latitdini mari. In lunile extreme (ianuarie , iulie) temperatura medie a aerului difera foarte mult.
Amplitudinile termice anuale sunt foarte mari in zonele reci si foarte reduse in apropierea ecuatorului
Temperatura aerului variaza in cursul unei zile (24 ore) datorita modificarii bilantului radiativ ; cele mai mari variatii in 24 de ore se inregistreaza in Sahara (350 - 400)
Temperatura scade cu inaltimea , in medie cu 6,40 la 1 km. , ceea ce face ca regiunile muntoase cu altitudini mari sa aiba temperaturi scazute. Uneori , datorita unor conditii specifice , pot aparea inversiuni de temperatura.



b. REPARTITIA SI REGIMUL PRECIPITATIILOR

Precipitatiile se datoresc schimbarilor de faza al apei si circuitul apei in natura , iar regimul lor este legat de evaporatia de la suprafata oceanelor si continentelor si de circulatia maselor de aer.
a. Formarea precipitatiilor. Apa reprezinta o exceptie in natura in ceea ce priveste trecerea ei de la o stare de agregare la alta in conditiile termice obisnuite din atmosfera ; de aceea , ea se gaseste simultan in natura in cele trei forme:vapori de apa , apa in stare lichida si gheata. Tocmai aceasta exceptie , pe care o reprezinta molecula de apa , este factorul determinat al circuitului apei si al formarii precipitatiilor.
Procesul de evaporare duce la formarea umiditatii aerului , iar procesul de condensare , la formarea cetii si a norilor ; precipitarea se produce atunci cand picaturile de apa si cristalele de gheata nu mai pot fi sustinute de curentii ascensionali. Transferul apei sub diferite forme intre oceane , atmosfera si continente formeaza circuitul apei in natura. In acest circuit , norii reprezinta un moment obligatoriu de trecere ; ei sunt purtatorii ,, potentiali " ai precipitatiilor atmosferice , care se formeaza in cazul realizarii conditiilor necesare ( temperatura , presiune , saturatie , tensiunea vaporilor etc.) producerii lor.
Principalele tipuri de nori sunt : cirrus , cirrocumulus , cirrostratus , altocumulus , altostratus , nimbostratus , stratus , cumulus , cumulonimbus ; acestia au numeroase varietati.
b. Repartitia precipitatiilor pe suprafata terestra. Diferentierile teritoriale ale precipitatiilor medii anuale sunt foarte mari.
In zona ecuatoriala , cantitatile ari de precipitatii (peste 2000 - 3000mm anual) sunt datorateunei evaporatii puternice si continui , la care se aduga existenta unor puternice convergente ale aerului. Aceste cantitati mari sunt inregistrate atat pe oceane cat si pe continente.




Precipitatiile mari care se inregistreaza in afara zonei ecuatoriale se datoresc circulatiei aerului dinspre oceane spre continente. Regiunile cu precipitatii
abundente (de 2000 - 3000mm anual si chiar mai mult) din afara zonei ecuatoriale sunt : tarmul de vest al Indiei , Indochinei si poalele Himalayei , datorita musonilor , si partea de vest a Americii de Nord ( intre 45- 500 latitudine nordica) si de Sud (intre 400 - 500 lat.. sudica) , datorita vanturilor de vest.
In zonele de formare a alizeelor se creeaza un are deficit de umiditate , care nu este compesat de alti factori ; aici s - au format deserturile tropicale.
In regiunile polare , precipitatiile sunt reduse , datorita evaporatiei foarte mici , a punctului de saturatie foarte scazut si a circulatiei continue a aerului dintre poli spre cercurile polare.
Precipitatiile solide (sub forma de zapada) sunt caracteristice zonelor cu temperaturi scazute.
In regimul anual , sezonier si lunar al precipitatiilor atmosferice exista diferentieri de la o regiune la alta , datorita actiunii combinate a factorilor genetici ; au fost individualizate mai multe tipuri de regim al precipitatiilor astfel :
--- tipul ecuatorial , cu precipitatii in tot cursul anului.
--- tipul subecuatorial , cu o perioada ploioasa si una secetoasa , determinate de migrarea alizeelor in latitudine (intre 50 - 120).
--- tipul desertic , cu precipitatii reduse , neregulate.
--- tipul oceanic temperat , cu precipitatii in tot cursul anului (mai mari iarna).
--- tipul continental temperat , cu precipitatii mai mari vara , dar in general reduse in cursul unui an.
--- tipul mediteranean , cu precipitatii mai mari iarna si reduse vara.
--- tipul musonic , cu precipitatii foarte bogate vara si reduse iarna.
--- tipul polar , cu precipitatii reduse.
Cele mai mari precipitatii de pe Glob depasesc 10 000mm / an ; dintre punctele cu astfel de precipitatii , amintim :regiunea Assam din India si insulele Hawaii (cu peste 12 000mm) , Camerun (peste 10 000mm). Cele mai reduse precipitatii s - au inregistrat in desertul Atacama : 1,8mm in 10 ani. Aici este polul ariditatii de pe Glob.


O problema importanta pentru omenire o constitue atenuarea efectelor negative datorata cantitatilor prea mari sau prea reduse de precipitatii care cad in anumite regiuni. Astfel , precipitatiile mari care cad in anumite regiuni un timp indelungat favorizeaza cultivarea numai a anumitor specii de plante , iar precipitatiile cu caracter ,, torential " contribuie la accelerarea eroziunii terenurilor si la inundatii. Precipitatiile foarte reduse din zonele desertice nu permit instalarea unei vegetatii bogate si nici cultivarea in mod normal a terenurilor. Producerea unor precipitatii artificiale si ,, dirijarea " maselor de nori dinspre oceane spre continente reprezinta probleme care nu sunt insa rezolvate pentru a fi aplicate in practica , desi exista preocupari incurajatoare in acest sens. 
c. CIRCULATIA GENERALA A ATMOSFEREI
Aceasta se formeaza datorita diferentelor de presiune dintre diferite regiuni si rotatiei Pamantului.
a. Diferentele de presiune determina deplasarea aerului dintr - o regiune cu presiunea ridicata (anticiclon) spre o regiune cu presiunea mai coborata (ciclon). Aceasta deplasare are loc pana se egalizeaza presiunea celor doua regiuni. Acest lucru este pus in evidenta de raportul care exista intre repartitia pe Glob a presiunii atmosferice medii anuale si a principalelor vanturi.
M = Presiunea maxima
D = Presiunea minima



b. In absenta rotatiei Pamantului , aerul s - ar deplasa in mod constant de-a lungul meridianelor. Rotatia terestra imprima o miscare a maselor de aer si contribuie la devierea acestora. Masele de aer care circula la suprafata Pamantului sufera o abatere de la directia initiala a miscarii datorita unei forte , numita forta lui Coriolis. Aceasta forta ia nastere datorita faptului ca viteza de rotatie a punctelor situate la latitudini diferite scade de la ecuator catre poli. Astfel , in emisfera nordica , alizeele si vanturile polare sunt abatute de la directia nord - sud spre dreapta (vest) , iar vanturile ce bat dinspre tropice spre latitudini mai mari (de la sud spre nord) sunt abatute spre est (tot spre dreapta) formand --intre 400 - 600-- vanturile de vest.
Forma vanturilor de vest reprezinta consecinta cea ai evidenta a rolului miscarii de rotatie in circulatia generala a atmosferei.



c. Circulatia atmosferei se realizeaza in lini generale intre ecuator si poli in cadrul a trei mari circuite. Astfel , intre ecuator si tropice , aerul se deplaseaza la suprafata Pamantului dinspre latitudinile mai mari spre ecuator (formand alizeele) si in sens invers la inaltime ; la latitudinile mijlocii (400 - 600 ), circuitul este invers , iar la suprafata Pamantului isi schimba directia din lungul meridianelor in lungul paralelelor (vantul de vest) ; in zonele polare , circuitul se realizeaza dinspre poli spre cercurile polare la suprafata terestra si invers la altitudine.
La limitele acestor circuite se realizeaza zone de convergenta , la ecuator si cercurile polare , unde aerul urca in mod continuu de la suprafata Pamantului , spre inaltimi , si zone de divergenta , la poli si tropice , unde aerul coboara din stratosfera spre suprafata Pamantului.
d. In troposfera inalta circula curenti - jet. Cercetandu - se troposfera inalta, s - a observat ca in zonele de contact ale acestor circuite , la inaltimi de 6 - 12 km. circula in lungul paralelelor , de la vest spre est , o serie de vanturi foarte puternice , denumite curenti - jet ( jet - stream ). Ei se deplaseaza cu viteze mari , care in zona lor centrala ating 100km / h.
e. Repartitia pe Glob a vanturilor permanente are un caracter zonal. Principalele vanturi cu caracter permanent sunt :
--- vanturile polare , care bat in tot timpul anului dinspre poli spre cercurile polare.
--- vanturile de vest , care bat intre 400 - 600 latitudine nordica si sudica.
--- alizeele , care bat dinspre tropice spre ecuator.



Tot un caracter permanent are si miscarea ascendenta a aerului din lungul ecuatorului (calmele ecuatoriale).
O influenta climatica si meteorologica deosebita o are deplasarea sezoniera a zonelor de convergenta si divergenta din zona intertropicala. Aceasta explica schimbarea conditiilor climatice la latitudinile de 50 - 120 si 300 - 400 si ,,migrarea" sezoniera a calmelor ecuatoriale la nord si la sud de ecuator in dependenta de modificare pozitiei aparente a Soarelui in cursul unui an..


f. Vanturile periodice , neperiodice si cele locale complica circulatia generala a aerului. Din grupa vanturilor periodice , cea mai mare insemnatate meteorologica si climatica o au vanturile musonice , care se formeaza intre Oceanul Indian si Asia de Sud - Est , datorita diferentelor sezoniere de presiune. Vara , masa continentala mai calda si cu presiune coborata atrage aerul oceanic mai dens , cu presiune ridicata , a carui deplasare formeaza musonul de vara , bogat in precipitatii. Iarna , situatia este inversa.
O importanta meteorologica deosebita o au pentr zonele intertropicale ciclonii tropicali , care se deplaseaza paralel cu ecuatorul , de la est spre vest. Acestia se formeaza pe oceane (intre 100 - 200), unde au viteze mai reduse (10 - 20 km. / h) ,iar la contactul cu regiunile continentale se deplaseaza spre latitudinea de 300 - 350 , marindu - si viteza (la 40 - 60 km / h) si formand furtuni violente de - a lungul coastelor (in Aerica Centrala ,partea de sud a Americii de Nord , peninsulele India si Indochina , nord - estul Australiei , sud - estul Africii). Ciclonii tropicali se produc datorita incalzirii puternice a oceanului , evaporarii intense , iar traiectoriile lor sugereaza o legatura stransa de curentii oceanici ecuatoriali.
Vanturile periodice si locale se formeaza in orice regiune unde exista conditii de geneza favorabile. Dintre acestea , amintim brizele de munte si litorale , fÖhnul , precum si diferite vanturi specifice anumitor regiuni (bora pe tarmul Dalmatiei , mistralul in sudul Frantei , crivatul in partea de est a Europei , simunul , hamsinul in Sahara si paninsula Arabia ).